Cand incep sa-ti moara bunicii simti cum tabloul copilariei (care ti-i infatisa atotputernici si nemuritori) incepe sa se destrame, sa se piarda. Cand insa cade si ultimul "bastion", cand esti anuntat telefonic ca s-a stins din viata si ultima bunica, simti ca se prabuseste un intreg univers.In ultima vreme s-a ramolit si s-a senilizat: incepuse sa aiba momente in care nu reusesea sa ne mai recunoasca. Si totusi... si totusi...
Tata era cel care statea la tara cu ea. Noi eram prea ocupati cu serviciul, legati prin mii de fire invizibile de nimicurile cotidienie. Venise la oras sa-i mai duca niste mancare gatita. A stat doar cateva zile. Azi, la intoarcere a gasit-o moarta, inca calda. A murit in singuratate, fara nimeni aproape. Poate asa a vrut Dumnezeu.
Si totusi... si totusi... e persoana care m-a crescut aproape 7 ani, persoana mi-a punctat copilaria. Nu pot sa spun ca am iubit-o. A fost probabil doar respect. Dar moartea ei doare. E-o moarte a propriei mele copilarii. O pregustare a propriei mele morti. Sunt trist.
imi pare rau - Dumnezeu s-o odihneasca in pace ! :(( stiu cum e sa iti moara din bunici, din pacate...nu vei mai vedea lumea cu aceiasi ochi
RăspundețiȘtergereOvidiu, cat de rau imi pare pentru Tine, pentru Buna buna a ta....
RăspundețiȘtergeresi cat de bine imi pare ca ti-ai gasit sufletul pereche.
Azi am zabovit in mailul in care primeam vesti de la tine, in care slova ta s-a cioplit cu dalta.
Si mi s-a facut un dor de cuvinte...de Marius, de "misteriosii" M :-)