Katherine Mansfield - Moartea care ma apasa

De cateva zile am inceput sa citesc jurnalul Katherinei Mansfield ( foto ) publicat la noi prin 1994 sub numele de "Moartea care ma apasa". La un prim contact cu textul, devii fascinat de universul interior pe care Katherine il dezvaluie cu migala celui care are rabdare sa o citeasca. Cu toate astea, exista si un pret pe care cititorul neavizat trebuie sa-l plateasca: confruntarea cu o scriitura densa si variata, zgarcita in punti ce fac legatura cu exteriorul, cu putine detalii si mereu cu personaje alcatuite din una sau 2 litere (obsesia initialelor care la un moment dat tinde sa abstractizeze si sa oboseasca). Daca reusesti insa sa treci de aceste bariere (probabil artificial fixate de catre autoare), patrunzi in lumea stranie si feminina a neozelandezei. Scris in perioada 1910-1922, jurnalul e marcat peste tot de obsesia mortii. Totul pare a curge intr-o atmosfera melancolica si trista, cu vagi zvacniri de optimism. Sunt pe la jumatatea cartii si recunosc ca uneori mi-e aproape imposibil sa o continu. Dar iau totul ca pe un exercitiu de rabdare. Si merge de minune.

Si, la final, cateva citate (nu neaparat despre moarte) surprinse de subsemnatul la o prima lectura:
- Totusi, copii amarati si garboviti ma fac sa-l iubesc mai putin pe Dumnezeu. (p.22)
- Tanjesc dupa scris dar cuvintele nu-mi vin, si pace. (p.22)
- Caut cu mana un zavor si dau peste bare de fier. (p.22)
- Doamne, ce jurnal subtire! (p.25)
- Doar saracia ne face sa fim atat de timorati. (p.25)
- Imi amintesc ca acum cativa ani doream nespus de mult sa fiu si eu unul dintre acei oameni fericiti, care sufera pana la colaps sau pana la epuizare totala. Dar din pacate sunt tocmai invers. Cu cat sufar mai mult cu atat mai neistovita-i energia ce ma stapaneste. (p.28)
- pe cer, nourii albi pareau niste cearceafuri intinse la uscat. (p.32)
- Cred in nemurire pentru ca el nu mai este aici si doresc din tot sufletul sa fiu alaturi de el. (p.37)
- Oare doresc ceva mai mult decat sa povestesc, sa-mi amintesc si sa-mi ofer certitudini? (p.41)
- Vreau mai bine sa studiem impreuna oamenii. (p.44)
- Cat timp visez, totu-i in regula. In capul meu, in mintea mea pot sa gandesc, sa actionez si sa scriu lucruri minunate, cu adevarat minunate; dar in clipa in care incerc sa le astern pe hartie, nu reusesc sa incropesc ceva. (p.55)
- Ce n-am da sa putem distinge dragostea adevarata de cea falsa, asa cum facem cu ciupercile bune si cu cele otravitoare. (p.59)
- Un natang e precum o nuca tare. (p.62)
- Ce gand sfasietor - sa mor lasand doar "fragmente", "notite"... nimic terminat cum trebuie. (p.63)