aqua park

Azi, supapa de siguranta (3 bari) de la centrala termica din bucatarie a cedat inexplicabil. Drept urmare m-am dat cu barca prin apartament. Mda!

officially it's over

Gata scoala, iar eu sunt somer. Am renuntat benevol la invatamant, un domeniu prea prost platit (si blamat!) ca sa ti se faca sa (mai) ramai.

exotic

Sunny day. Al naibii de cald. Am chef sa plec undeva, mai ales ca de maine o sa avem 5 zile libere (vine si 1 mai). Mi-e ciuda ca n-am cu cine merge si simt cum orasul ma tine prizonier. Vreau sa evadez zilele astea si nu fac decat sa ma plimb relaxat pe strazile-i insorite, cu oameni molesiti de atata caldura. Azi am gustat pentru prima oara ananas proaspat. Nici nu se compara la gust cu cel din conserve, cu care m-am multumit pana acum.
Vreau o iesire pentru la vara in Tunisia. Life could be exotic.

primul wallpaper

Azi am descoperit, printre altele, si wallpaper'ul care-a tronat pentru prima data pe desktop, in decembrie 2003, cand mi-am luat primul (si actualul) PC. Mi se parea extraordinara libertatea de a-mi alege orice fundal, insa ma incapatanam sa raman la acesta, in incercarea de a-i deslusi cat mai multe semnificatii si valente, insusiri pe care (poate) nu le-a avut niciodata. Imaginea asta inseamna mult pentru mine. Acest ciob de trecut imi reaminteste de acea perioada si am un sentiment de multumire ca l-am regasit intamplator. Doamne, cum a mai trecut timpul...
Source: linuxart.com

Punct. Si de la capat?

Se pare ca ceva (virusi, restartari defectuoase de sistem sau naiba mai stie) i-a venit de hac HDD'ului meu care s-a hotarat sa plece (forever?) in raiul unitatilor de stocare. A luat cu el totul: muzica, filme, si mai ales documente vitale pe care nu le aveam salvate nicaieri altundeva. N-am urlat, nu m-am crizat. Am luat totul as it is si m-am hotarat s-o iau de la capat. Bineinteles ca exista si o morala a intregii povesti: "never ever trust a computer again" & "DVDs are better, but agendas & pens are the best".
Asadar, pana la urmatoarea realocare de buget, PC'ul va ramane hardless. E interesant ca am inceput sa ma obisnuiesc cu asta. Acum postez din iCafe'uri. Nice.

Sea Hedgehog: a promise is a promise

This post will be in English. It's a promise to a very nice blonde Czech girl (Petra) who offered me her help hen I really needed.
The story goes like this:
During this summer-camp in Greece, I had the "opportunity" to accidentally step on a sea hedgehog / urchin. That was during my dangerous water-jumping from the rocks, with some high school students that I had to take care. (sssh.. don't tell my mom that). The whole thing took place in Skiathos port, at 16:10 PM on 28 of July 2006. After the accident I went back to the ship that took us there (Elisabeth III) and I asked the Romanian guide if there is anyone who could take care of my foot injury. And in this way I met Petra.
She's a Czech medicine student who works on Elisabet Cruises Company. Why in Greece? Coz' she's in love with a Greek boy (i think he's the DJ of the ship). We talked about a lot of things (Dracula, Romania, my English skills, now days romance & love etc) while she was trying (in captain's cabin) to remove with a needle the nasty left-overs of the animal from my foot. Eating sweets and bonbons that she brought over, I was almost glad that I had this stupid accident. But all beautiful moments have their ending. Mine was captain's "order" for her to get back to work (at the bar) and let a doctor to take care about my foot when we'll arrive in Paralia Katerini.
She was so gently and she did a great job with that needle in my wound. I really do appreciate that.
This post is just a simple way to say a big Thank You.

PS: I still got the blue T-Shirt from the ship. ;)

Budapesta ziua3 (7 iulie 2006)

Daca ati citit prima parte a "povestii" despre Budapesta & Piliscsaba (si vi s-a parut interesant), e timpul pentru o contiunuare.
Asadar am avut un somn odihnitor, fara vise. Nu mi-as fi imaginat ca ma voi trezi atat de fresh si la o ora destul de matinala: 7. Pe la 8 am plecat la micul dejun, servit intr-o locatie sub forma unei sere, plina de plante, imbinand armonios zidaria cu peretii de sticla (sorry, no pics available). In fundal se auzea un slow jazz, excelent pentru meditat si adunat gandurile pentru ziua ce tocmai incepuse. Aceeasi batranei populau si azi sala de mese (eh, e aiurea spus sala de mese. Era mai mult un soi de sera amenajata cochet). Ne-am salutat cu eternele politeturi. Cu ocazia asta mi-am dat seam ca stiu [si] sa zambeasca. That's good!
Pana la pranz am avut parte de 2 imput'uri (destul de lungi, de altfel) ale unor universitari din Polonia respectiv Slovacia. Evident, in germana. In casti - acelasi sunet monoton, inflexibil al traducatoarelor. Am rezistat eroic, gandindu-am [si] la prazul care se apropia vertiginos, precum si la workshop'ul pe care il aveam de facut in acea dupa-amiaza. Am facut o groaza de insemnari si, evident, n-am pus nici o intrebare pentru ca m-as fi simtit silly. Am preferat sa stau si sa ascult, o ipostza care nu ma prinde prea bine. Zic eu. Asadar simpozioanele sunt si prilej de auto-analiza detaliata. E cald. E o vreme excelenta de mers la strand si in casti aud ceva despre valori si norme europene. Ma concentrez sa pricep cat mai mult insa monotonia din vocea traducatoarelor ma trage inapoi inspre oniric. Finally, the lunch. Consistent. Asta comparat cu ceea ce ne dau la mic dejun si cina. Oricum, insuficient pentru apetitul meu.
Mai am aproximativ o ora pana la 14 cand va vorbi rectorul de la Viena, cel care a avut intreaga initiativa a organizarii. Cate ceva despre el: e un batranel simpatic, trecut de 60 de ani, foarte vesel si friendly (n-am prea intalnit asemenea austrieci), dispus la conversatii pe teme variate, mereu zambitor si plin de bunavointa. Pentru multa lume ar fi fost bunicul ideal. Pentru mine (in acele clipe) era doar ochiul critic, care imi observa miscarile si astepta inceperea workshop'ului pentru a ma putea analiza si mai amanuntit. Mai tarziu mi-am dat seama ca toate astea n-au fost decat produsul propriei mele imaginatii.
Asadar, afara e nemaipomenit de cald si seniorii participanti cauta gabiti cate o umbra unde sa se odihneasca sau sa discute molcom intre ei. Evident, tot in germana.
Pana la urma batraneii sunt okay. Poate am fost eu prea stresat cu workshop'ul.
Seara, aceeasi liniste de mormant inconjoara imprejurimile si coridoarele cladirii in care suntem cazati. Am inceput sa ma obisnuiesc si cu asta.
Maine dimineata vom pleca spre Budapesta. Un mic periplu pe la cateva din monumentele culturale ale capitalei va incheia acest mini-simpozion.

Budapesta ziua1&2 (5/6 iulie 2006)

Scriu toate astea la mai mult de o saptamana dupa ce m-am intors din Budapesta. (deh, lipsa de timp pentru a-mi structura nitel ideile). Daca m-ar intreba cineva "cum a fost?" n-as putea da un raspuns simplu. Si asta prentru ca am incercat multe senzatii total diferite.

Am calatorit cu un minibus decent, insa cu niste pasageri infecti. Si asta din cel putin doua motive: desi cunoasteau limba romana, au preferat cu totii sa vorbeasca in ungureste, inclusiv soferul care, once in a while, se ma obosea sa imi spuna si mie [in romaneste] ca oprim pentru 5 sau 10 minute. Chestia asta am rezolvat-o relativ usor: mi-am pus castile de la mp3 player si i-am ignorat. Pe ei si muzica lor infecta (cand manele, cand muzica ungureasca). Totusi dupa o vreme simti nevoia sa mai si dormi (am calatorit nocturn). Dar cum naiba sa poti inchide ochii, cand idiotul din spate urla din toti rarunchii la sofer. Era asa greu sa mearga mai in fata si sa aiba o conversatie decenta? Totusi, banuiesc ca l-a impiedicat cantitatea indestulatoare de palinka de sub teasta.
Incerc sa adorm intr-o atmostefa dominata de zdruncinaturi (ungurii n-au sosele foarte bune), urlete, miros de palinka si transpiratie. I wish all were dead. Pe la 3:15 dimineata m-au last in gara Keleti, desi le-am spus de cand mi-am luat biletul ca vreau in gara la Nyugati. Era asa greu sa mai mearga 2 kilometri? Asta in conditiile in care pe restul i-au dus si i-au lasat la poarta, in sate din vecinatatea Budapestei, la mai mult de 20 km distanta. Eh, asta e! Daca nu m-am nascut ungur...
Cu putin noroc si indemanare am reusit sa gasesc linia 73 si sa ajung in Nyugati. De aici am luat trenul spre Esztergom. Am cumparat bilete (pentru bus si tren) relativ usor. Sunt suficiente automate in care introduci monedele si, dupa ce selectezi destinatia, iti elibereaza biletul & restul de bani. "Inventia" asta m-a scutit de cel putin 2 conversatii pe la ghisee, cu tanti care cu siguranta ca n-ar fi stiut vreo boaba de engleza.
Cobor la destinatie: Piliscsaba si, intr-un final reusesc sa gasesc locatia simpozionului. Aici liniste si pace. E 6:30 dimineata si singurii "vietuitori" ai coridoarelor sunt eu si femeile de serviciu care, evident, nu stiu engleza. Pe cine mama dracului sa intrebi unde anume se tine simpozionul, asta intr-un complex de cladiri cu peste 300 de sali..? Asa ca am stat rabdator si am asteptat pana in jurul orei 8:00 cand am auzit voci vorbind altceva decat maghiara. Erau organizatoarele care veneau la cafeaua de dimineata. Finally, am reusit sa intru in contact cu grupul care, spre surprinderea mea era format din peste 30 de oameni, majoritatea batrani trecuti de 65 de ani, toti provenind din medii universitare. Despre ei o sa vorbesc si cu alte ocazii. Singurele persoane mai tinerele erau organizatoarele (cam 28-30 ani fiecare).
Dupa micul dejun, am reusit si eu sa imi gasesc camera rezervata in prealabil, cu un decor deosebit de simplu si spartan. Dupa ce am despachetat si-am facut un dus rapid, am "galopat" spre sala de conferinte, aflata cam la 800 m de cladirea unde ne-au cazat. N-am inteles de ce nu s-a gasit o locatie mai apropiata. Whatever. La 9:45 au inceput "ostilitatile". M-a surprins punctualitatea mosnegilor. Eh, in definitiv cam 75% din ei erau austrieci si nemti. That explains a lot of things.
Desi imi scrisesera si pe mail ca limba folosita va fi engleza si germana, nu ma asteptam ca cea din urma sa aiba o pondere de peste 90% in discutii. In definitiv, in afara de mine (si inca doua sau trei persoane), toti vorbeau nemteste, fie ca erau polonezi, cehi, slovaci, unguri etc. Asadar nu mi-a ramas decat sa imi pun castile pe urechi si sa ascult traducerea facuta instantaneu de doua respectaile doamne de la cabina de traduceri. Like "United Nations" style.
Revenind la batrani: au un mod de viata atat de previzibil, urmand mereu o rutina din care refuza sa iasa, puncatandu-si fiecare moment al existentei cu diverse ticuri si limbaje non-verbale. Un alt aspect observat: nu sunt prea comunicativi. Cel putin cei pe care mi-a fost dat sa ii intalnesc. Privindu-i te cuprinde un sentiment de mila si lehamite in acelasi timp, vazandu-i pe marginea prapastiei numita viata.
O data cu cina (la ora 19) s-a terminat prima runda a simpozionului si toata lumea s-a dus la culcare. La ora 21 e atata liniste incat iti vine sa urlii. Norocul meu e ca sunt frant de oboseala si nu am chef de-o iesire nocturna prin cluburile din orasel.
Fara sa imi dau seama, ma cufund intr-un somn relaxant, fara vise. Maine trebuie sa fiu fresh pentru ca va trebui sa iau parte mult mai serios la discutii + ca voi avea de condus un workshop. We'll see...

(my) personal jeans history

Postul de aici m-a facut sa imi aduc aminte de capitolul "blue-jeans".
Mai jos gasiti intalnirile subsemnatului cu "bugii", in diferite etape ale varstei. (si vad ca nu sunt singurul). Asadar...

- pe vremea lui Nea Nicu aveam niste jeansi (blue si cam aspri) pe care ii asortam cu mandrie la un tricou "cauciucat" cu un Mickey Mouse lucios si relief. Din pacate nu mai tin minte cum se numeau.
- Exact dupa revolutie ai mei s-au dus de cateva ori in Ungaria si, la intoarcere, mi-au adus o pereche de jeansi SH (destul de moi si fara tinuta) pe care n-am ezitat sa ii transform in pantaloni scurti si sa scriu cu marker'ul pe ei (ce vreti, era la moda!)
- Dupa 1 an m-a trezit cu alta pereche de blugi. Adusa tot din Ungaria (cumparata probabil de la polonezii care faceau comert acolo) Ii tin minte pentru ca aveau un nume ciudat: Cassucci (parca asa se scria).
- Cu jeansii turcesti m-am impacat relativ okay (prin '98-'01). Imi aduc aminte de cateva "branduri": Disel, Gass (negri, astia mi-au lasat o impresie extraordinara!! Mi-a fost mila sa ii arunc: ii acm si acum la tara, ptentru munci agricole), Denim Industry, Lotus (astia din urma erau cam girlish)
- Recent au aparut produse cu pretentii de brand: De la D&D, Valentino si Aramani, pana la ...ASUS. (WTF?). De curiozitate, mi-am luat si eu o pereche de astia (Asus) si pot sa ma declar multumit de "prestatia" lor. Nu ramane decat sa imi caut niste sandale Gigabyte si niste ochelari de soare nVidia. :D
- Anul asta am descoperit [cu stupoare] jeansii chinezesti, cu care am experiente triste (desi nu am cumparat/purtat vreo pereche). Partea proasta incepe de cand ii iei de pe raft/taraba: iti ramane pe degete culoarea, ca la ouale de Paste. Astia cred ca's de unica folosinta, la fel ca si camasile produse de aceeasi chinezi.

- FYI: exista si blugi Adrian Copilu' Minune & Co. (mi-e lene sa caut pe net un link), desi nu s-a facut mare valva pe seama lor.
Plus toate variantele de blugi: taiati, cu inscrisuri, peticiti, spalaciti, fecati cu peria de sarma/caramida, abundand de capse si alte zorzonele, jumate catifea-jumate jeans.
Oribil, ce mai! De'abia mai reusesc sa gasesc o pereche decenta.

Voi ce amintiri (cu jeansi) aveti?

viata de blogger - un scurt remember

Totul a pornit de aici (un sondaj-proiect despre blogging si bloguri initiat de Cristian). Acolo erau 3 intrebari (la care am raspuns), dar se pare ca sunt ceva probleme cu serverul lor si nu le-am mai putut posta. Am resusit sa salvez raspunsul de la ultima intrebare, legata de blogul personal si motivele pentru care l-am creat.

Asadar...

blog name: idei de imprumut. De ce? Deoarece cred am ceva de spus, iar ideile nu sunt prizonierii unui singur om. Ele trebuie sa circule de la unii la altii si sa genereze stari de spirit. Nu e nici pe departe un blog filosofic, de idei (desi in el imi exprim si multe ganduri si opinii personale). Si nici nu se vrea "o sala de clasa" pentru [de]format opinii. E pur si simplu identitatea mea pe net, cartea mea de vizta, coridorul colorat inspre viata si gandurile mele.

primul post: vineri, 27 mai 2005 (intr-o dimineata).
Pe atunci nu stiam cu ce "se mananca" blog'ul. Prima data am aflat de blog (blogger.com) prin intermediul unui soft: Picasa. Era acolo un buton mare, portocaliu cu un "B" alb in mijloc, iar sub el: "blog this". Asadar, din curiozitate (si datorita blogger - la care inca imi "parchez" blogul) am aflat despre lumea blogurilor. Pana la jumatatea lui octombrie 2005 am avut doar cateva posturi sporadice. Apoi m-am ambitionat sa scriu zilnic. De ce? Lucrul asta ma relaxeaza si ma autodisciplineaza in acelasi timp. Posting'ul e ca un metronom: tic-tac-tic-tac...
Treptat-treptat am aflat de tehnocrati, bloglines, RSS & atom, pageranks, tags, del.icio.us etc...

motivele pentru care l-am creat?:
Curiozitatea ar fi primul dintre ele. Pe de alta parte aveam deja experienta unui jurnal clasic pe care il abandonasem de cativa ani buni, [si] datorita timpului mare alocat www'ului. Si daca tot imi petrec timpul in fata monitorului si a tastaturii, m-am hotarat sa folosesc asta in avantajul meu.
La inceput n-am crezut ca voi fi citit. Si nici nu imi doream asta. Insa blogrollul a crescut de la o zi la alta. Primele link'uri au fost spre colegii de blog (blogspot.com). Hadar n-aveam pe atunci ca exista livejournal, xanga, weblog, WordPress etc..

despre ce scriu:
in special ganduri si opinii personale, dar si alte intamplari relevante din realitatea [mea] cotidiana (si a celorlalti), news, evenimente culturale, carti citite (mai putine, e drept), filme vazute, locuri pe unde umblu si in care ma simt bine. In general toate astea le-am categorisit pe site. De asemenea blogul e locul unde imi pot spune of'ul, fara sa ma formalizez prea mult.

ganduri de viitor: un photoblog zilnic (proiect inceput prin decembrie 2005 si abandonat tot atunci) + un blog strict tematic (IT news, gadget, recnzii de carti & filme - mai vad eu) + un blog totalmente in engleza (stiu ca o sa ridicati o spranceana stiind ca eu am un dinte impotriva folosirii acestei limbi. Dar acela, ca si celelalte 2 nu va fi "the main blog"). Asadar, am in plan pe putin 3 bloguri.
De asemenea, imi trebuie niste hainute noi la blogul de fata, eventual un logo profi + un name domain (da Roxa: vreau sa intru in randul "blogurilor cu branding"). Dar mi-e lene sa ma mut (cu catel si purcel) de pe blogspot.com. Acum ramane de vazut daca (si cat anume) voi reusi.

3:22

E o zi insorita de octombrie. Dupa frigul si ploile din zilele trecute cu greu iti mai poti imagina ca natura se dovedeste a fi atat de darnica si blanda. Pasesc spre casa fara nici un fel de ganduri. De fiecare data (chiar si acum) sunete noi, sunete vechi ma inconjoara.
Si, totusi, gandesc la viata mea care tinde sa ia o intorsatura culturala in urma discretelor invitatii ale cuiva drag. Stiu [si imi spun in sinea mea] ca e neaparat necesar sa ma [re]apuc de scris. Tin cu tot dinadinsul sa imi exersez scriitura mereu. Exista momente cand, plimbandu-te pe strada [tu si gandurile tale tumultuoase] ai vrea sa le scrii pe toate pe peretii rosii ai alimentarei ascunse sub galbenul tomnatec al arborilor.
Azi s-a dovedit a fi o zi importanta. La 3:22 s-a auzit prima data zgomotul cuminte si constant al motorului Daciei din garaj, intrata in "moarte clinica" din oct 2002. Trei ani inseamna mult, chiar si pt un angrenaj neinsufletit de fiare, benzina si vopsea.
Sa speram ca blajina caldura de azi si cumintele zgomot constant vor fi de bun augur pt praspatul sofer din mine... Ma simt ca si Dr. Frankenstein care da viata unor lucruri neinsufletite, uitate si cu o cauza pierduta. De sub stratul nepermis de gros de praf imi face parca cu ochiul viitorul automobil.

Permisul

Dupa indelungate tergiversari datorate in mare masura mie, am reusit sa obtin permisul de conducere cat. B ...din prima!
Beware !!!