3:22

E o zi insorita de octombrie. Dupa frigul si ploile din zilele trecute cu greu iti mai poti imagina ca natura se dovedeste a fi atat de darnica si blanda. Pasesc spre casa fara nici un fel de ganduri. De fiecare data (chiar si acum) sunete noi, sunete vechi ma inconjoara.
Si, totusi, gandesc la viata mea care tinde sa ia o intorsatura culturala in urma discretelor invitatii ale cuiva drag. Stiu [si imi spun in sinea mea] ca e neaparat necesar sa ma [re]apuc de scris. Tin cu tot dinadinsul sa imi exersez scriitura mereu. Exista momente cand, plimbandu-te pe strada [tu si gandurile tale tumultuoase] ai vrea sa le scrii pe toate pe peretii rosii ai alimentarei ascunse sub galbenul tomnatec al arborilor.
Azi s-a dovedit a fi o zi importanta. La 3:22 s-a auzit prima data zgomotul cuminte si constant al motorului Daciei din garaj, intrata in "moarte clinica" din oct 2002. Trei ani inseamna mult, chiar si pt un angrenaj neinsufletit de fiare, benzina si vopsea.
Sa speram ca blajina caldura de azi si cumintele zgomot constant vor fi de bun augur pt praspatul sofer din mine... Ma simt ca si Dr. Frankenstein care da viata unor lucruri neinsufletite, uitate si cu o cauza pierduta. De sub stratul nepermis de gros de praf imi face parca cu ochiul viitorul automobil.