Scriu toate astea la mai mult de o saptamana dupa ce m-am intors din Budapesta. (deh, lipsa de timp pentru a-mi structura nitel ideile). Daca m-ar intreba cineva "cum a fost?" n-as putea da un raspuns simplu. Si asta prentru ca am incercat multe senzatii total diferite.
Am calatorit cu un minibus decent, insa cu niste pasageri infecti. Si asta din cel putin doua motive: desi cunoasteau limba romana, au preferat cu totii sa vorbeasca in ungureste, inclusiv soferul care, once in a while, se ma obosea sa imi spuna si mie [in romaneste] ca oprim pentru 5 sau 10 minute. Chestia asta am rezolvat-o relativ usor: mi-am pus castile de la mp3 player si i-am ignorat. Pe ei si muzica lor infecta (cand manele, cand muzica ungureasca). Totusi dupa o vreme simti nevoia sa mai si dormi (am calatorit nocturn). Dar cum naiba sa poti inchide ochii, cand idiotul din spate urla din toti rarunchii la sofer. Era asa greu sa mearga mai in fata si sa aiba o conversatie decenta? Totusi, banuiesc ca l-a impiedicat cantitatea indestulatoare de palinka de sub teasta.
Incerc sa adorm intr-o atmostefa dominata de zdruncinaturi (ungurii n-au sosele foarte bune), urlete, miros de palinka si transpiratie. I wish all were dead. Pe la 3:15 dimineata m-au last in gara Keleti, desi le-am spus de cand mi-am luat biletul ca vreau in gara la Nyugati. Era asa greu sa mai mearga 2 kilometri? Asta in conditiile in care pe restul i-au dus si i-au lasat la poarta, in sate din vecinatatea Budapestei, la mai mult de 20 km distanta. Eh, asta e! Daca nu m-am nascut ungur...
Cu putin noroc si indemanare am reusit sa gasesc linia 73 si sa ajung in Nyugati. De aici am luat trenul spre Esztergom. Am cumparat bilete (pentru bus si tren) relativ usor. Sunt suficiente automate in care introduci monedele si, dupa ce selectezi destinatia, iti elibereaza biletul & restul de bani. "Inventia" asta m-a scutit de cel putin 2 conversatii pe la ghisee, cu tanti care cu siguranta ca n-ar fi stiut vreo boaba de engleza.
Cobor la destinatie: Piliscsaba si, intr-un final reusesc sa gasesc locatia simpozionului. Aici liniste si pace. E 6:30 dimineata si singurii "vietuitori" ai coridoarelor sunt eu si femeile de serviciu care, evident, nu stiu engleza. Pe cine mama dracului sa intrebi unde anume se tine simpozionul, asta intr-un complex de cladiri cu peste 300 de sali..? Asa ca am stat rabdator si am asteptat pana in jurul orei 8:00 cand am auzit voci vorbind altceva decat maghiara. Erau organizatoarele care veneau la cafeaua de dimineata. Finally, am reusit sa intru in contact cu grupul care, spre surprinderea mea era format din peste 30 de oameni, majoritatea batrani trecuti de 65 de ani, toti provenind din medii universitare. Despre ei o sa vorbesc si cu alte ocazii. Singurele persoane mai tinerele erau organizatoarele (cam 28-30 ani fiecare).
Dupa micul dejun, am reusit si eu sa imi gasesc camera rezervata in prealabil, cu un decor deosebit de simplu si spartan. Dupa ce am despachetat si-am facut un dus rapid, am "galopat" spre sala de conferinte, aflata cam la 800 m de cladirea unde ne-au cazat. N-am inteles de ce nu s-a gasit o locatie mai apropiata. Whatever. La 9:45 au inceput "ostilitatile". M-a surprins punctualitatea mosnegilor. Eh, in definitiv cam 75% din ei erau austrieci si nemti. That explains a lot of things.
Desi imi scrisesera si pe mail ca limba folosita va fi engleza si germana, nu ma asteptam ca cea din urma sa aiba o pondere de peste 90% in discutii. In definitiv, in afara de mine (si inca doua sau trei persoane), toti vorbeau nemteste, fie ca erau polonezi, cehi, slovaci, unguri etc. Asadar nu mi-a ramas decat sa imi pun castile pe urechi si sa ascult traducerea facuta instantaneu de doua respectaile doamne de la cabina de traduceri. Like "United Nations" style.
Revenind la batrani: au un mod de viata atat de previzibil, urmand mereu o rutina din care refuza sa iasa, puncatandu-si fiecare moment al existentei cu diverse ticuri si limbaje non-verbale. Un alt aspect observat: nu sunt prea comunicativi. Cel putin cei pe care mi-a fost dat sa ii intalnesc. Privindu-i te cuprinde un sentiment de mila si lehamite in acelasi timp, vazandu-i pe marginea prapastiei numita viata.
O data cu cina (la ora 19) s-a terminat prima runda a simpozionului si toata lumea s-a dus la culcare. La ora 21 e atata liniste incat iti vine sa urlii. Norocul meu e ca sunt frant de oboseala si nu am chef de-o iesire nocturna prin cluburile din orasel.
Fara sa imi dau seama, ma cufund intr-un somn relaxant, fara vise. Maine trebuie sa fiu fresh pentru ca va trebui sa iau parte mult mai serios la discutii + ca voi avea de condus un workshop. We'll see...
Am calatorit cu un minibus decent, insa cu niste pasageri infecti. Si asta din cel putin doua motive: desi cunoasteau limba romana, au preferat cu totii sa vorbeasca in ungureste, inclusiv soferul care, once in a while, se ma obosea sa imi spuna si mie [in romaneste] ca oprim pentru 5 sau 10 minute. Chestia asta am rezolvat-o relativ usor: mi-am pus castile de la mp3 player si i-am ignorat. Pe ei si muzica lor infecta (cand manele, cand muzica ungureasca). Totusi dupa o vreme simti nevoia sa mai si dormi (am calatorit nocturn). Dar cum naiba sa poti inchide ochii, cand idiotul din spate urla din toti rarunchii la sofer. Era asa greu sa mearga mai in fata si sa aiba o conversatie decenta? Totusi, banuiesc ca l-a impiedicat cantitatea indestulatoare de palinka de sub teasta.
Incerc sa adorm intr-o atmostefa dominata de zdruncinaturi (ungurii n-au sosele foarte bune), urlete, miros de palinka si transpiratie. I wish all were dead. Pe la 3:15 dimineata m-au last in gara Keleti, desi le-am spus de cand mi-am luat biletul ca vreau in gara la Nyugati. Era asa greu sa mai mearga 2 kilometri? Asta in conditiile in care pe restul i-au dus si i-au lasat la poarta, in sate din vecinatatea Budapestei, la mai mult de 20 km distanta. Eh, asta e! Daca nu m-am nascut ungur...
Cu putin noroc si indemanare am reusit sa gasesc linia 73 si sa ajung in Nyugati. De aici am luat trenul spre Esztergom. Am cumparat bilete (pentru bus si tren) relativ usor. Sunt suficiente automate in care introduci monedele si, dupa ce selectezi destinatia, iti elibereaza biletul & restul de bani. "Inventia" asta m-a scutit de cel putin 2 conversatii pe la ghisee, cu tanti care cu siguranta ca n-ar fi stiut vreo boaba de engleza.
Cobor la destinatie: Piliscsaba si, intr-un final reusesc sa gasesc locatia simpozionului. Aici liniste si pace. E 6:30 dimineata si singurii "vietuitori" ai coridoarelor sunt eu si femeile de serviciu care, evident, nu stiu engleza. Pe cine mama dracului sa intrebi unde anume se tine simpozionul, asta intr-un complex de cladiri cu peste 300 de sali..? Asa ca am stat rabdator si am asteptat pana in jurul orei 8:00 cand am auzit voci vorbind altceva decat maghiara. Erau organizatoarele care veneau la cafeaua de dimineata. Finally, am reusit sa intru in contact cu grupul care, spre surprinderea mea era format din peste 30 de oameni, majoritatea batrani trecuti de 65 de ani, toti provenind din medii universitare. Despre ei o sa vorbesc si cu alte ocazii. Singurele persoane mai tinerele erau organizatoarele (cam 28-30 ani fiecare).Dupa micul dejun, am reusit si eu sa imi gasesc camera rezervata in prealabil, cu un decor deosebit de simplu si spartan. Dupa ce am despachetat si-am facut un dus rapid, am "galopat" spre sala de conferinte, aflata cam la 800 m de cladirea unde ne-au cazat. N-am inteles de ce nu s-a gasit o locatie mai apropiata. Whatever. La 9:45 au inceput "ostilitatile". M-a surprins punctualitatea mosnegilor. Eh, in definitiv cam 75% din ei erau austrieci si nemti. That explains a lot of things.
Desi imi scrisesera si pe mail ca limba folosita va fi engleza si germana, nu ma asteptam ca cea din urma sa aiba o pondere de peste 90% in discutii. In definitiv, in afara de mine (si inca doua sau trei persoane), toti vorbeau nemteste, fie ca erau polonezi, cehi, slovaci, unguri etc. Asadar nu mi-a ramas decat sa imi pun castile pe urechi si sa ascult traducerea facuta instantaneu de doua respectaile doamne de la cabina de traduceri. Like "United Nations" style.Revenind la batrani: au un mod de viata atat de previzibil, urmand mereu o rutina din care refuza sa iasa, puncatandu-si fiecare moment al existentei cu diverse ticuri si limbaje non-verbale. Un alt aspect observat: nu sunt prea comunicativi. Cel putin cei pe care mi-a fost dat sa ii intalnesc. Privindu-i te cuprinde un sentiment de mila si lehamite in acelasi timp, vazandu-i pe marginea prapastiei numita viata.
O data cu cina (la ora 19) s-a terminat prima runda a simpozionului si toata lumea s-a dus la culcare. La ora 21 e atata liniste incat iti vine sa urlii. Norocul meu e ca sunt frant de oboseala si nu am chef de-o iesire nocturna prin cluburile din orasel.Fara sa imi dau seama, ma cufund intr-un somn relaxant, fara vise. Maine trebuie sa fiu fresh pentru ca va trebui sa iau parte mult mai serios la discutii + ca voi avea de condus un workshop. We'll see...
asteptam noul post cu interes:P
RăspundețiȘtergeretineti aproape:D