Ieri, mergand spre scoala (agale ca de obicei) am privit fascinat ramurile uscate ale copacilor, profilandu-se pe cer ca niste cozi negre de soparla, cu picioruse. Asfintitul imbracase deja dealurile intr-un oranj placut ochiului. Cativa porumbei imi priveau curiosi miscarile si pasul domol. E-ata liniste in oras si imi dau seama ca viata e minunata. Privesc totul cu rabdare, nesat si curiozitate, de parca le-as vedea pentru prima si ultima oara. Exact ca personajul lui Kazantzakis, Zorba.
Ma gandesc cu nostalgie la studentie si la traiul intr-un oras strain, mult mai mare. Acolo viata e altfel. Te amesteci si tu, ca o furnica, in suvoiul urban. Acolo strazile sunt doar ale tale. Le privesti si le cutreieri cu o curiozitate aparte. Noi senzatii (auditive, olfactive, tactile) te legeaga de noile locuri, stradute si parcuri pustii, anticariate si pub'uri, un amestec de vechi si nou in acelasi timp.
Simteam nevoia sa insir toate senzatiile astea, caci viata e minunata, mai ales daca ai rabdarea sa privesti totul cu o fascinatie aparte.
Ma gandesc cu nostalgie la studentie si la traiul intr-un oras strain, mult mai mare. Acolo viata e altfel. Te amesteci si tu, ca o furnica, in suvoiul urban. Acolo strazile sunt doar ale tale. Le privesti si le cutreieri cu o curiozitate aparte. Noi senzatii (auditive, olfactive, tactile) te legeaga de noile locuri, stradute si parcuri pustii, anticariate si pub'uri, un amestec de vechi si nou in acelasi timp.
Simteam nevoia sa insir toate senzatiile astea, caci viata e minunata, mai ales daca ai rabdarea sa privesti totul cu o fascinatie aparte.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerezbenguială cu îngeri si un dor nebun de Ideile lu Necula
RăspundețiȘtergerebine ca mai stie si cineva sa observe farmecul unui oras :)
RăspundețiȘtergere