Imi doream de mult o iesire la munte. Experienta studenteasca de pe Varful Omu (2003) incepea sa se estompeze o data cu trecerea timpului, mai ales ca nevasta-mea nu agreeaza deloc ideea de a face efort in timpul liber.
Un motiv in plus pentru iesire a fost si ziua luni (13 iunie - a doua zi de Rusalii) cand tot poporul muncitor a primit unda verde la un week-end prelungit.
Asadar duminica 12 iunie am pornit spre Ciucea cu nasul si cu inca un cuplu. Apoi am cotit spre Bologa, urmata de Sacuieu iar apoi dupa apox. 5km de urcat pe un drum ingust de-a lungul unei vai am ajuns la Rogojel, un satuc domol, de munte, refugiat parca din calea civilizatiei. Am lasat masinile in fata anticului Bufet-Cooperativa si cu rucsacul si sacii de dormit in spate am pornit spre Cabana Vladeasa pe traseul cu linie albastra. Pana la un punct drumul ce urca spre cabana e strajuit de case vechi, cochete venite parca din alta lume. Oameni putini si binevoitori. Intr-o curte am intalnit o localnica. Ne-a indicat drumul si ne-am ales si cu cateva fire de ceapa verde si un borcanel de smantana (pentru sosul de gratare) pe principiul cine nu cere, moare de foame.
Cand mergi la munte cu oameni neantrenati lucrurile pot merge aiurea: opririle din 5 in 5 minute devin enervante pentru cei ce simt ca pot mai mult, iar peisajul parca isi pierde din frumusete. Traseul pana la cabana dureaza aproximativ 1 ora. Noi am facut aproape dublu. In fine...
Revenind la lucruri mai placute: peisajul e extraordinar iar pasunile de un verde crud populate cu vacute plictisite par desprinse dintr-un arhaic tinut de basm romanesc. Apa de izvor susura limpede si clar in umbra bazilor seculari ce sfideaza albastrul cerului. Iar din cand in cand prezentul e punctat de sunetul vioi si ritmic al pasarelelor. De piatra sa fii si tot ai fi impresionat. Stand si fixand impresiile imi dau seama ca limbajul e prea sarac ca sa descrie ce am vazut. Fotografiile nu ma prea ajuta deoarece -din considerente practice- mi-am lasat acasa echipamentul foto ce cantareste peste 1kg. A trebuit sa ma multumesc doar cu cateva poze facute cu telefonul mobil.
Cabana Vladeasa -la cei 1430 metri- domina imprejurimile: un punct de reper si popas pentru indragostitii de munte. O camera cu 3 paturi ne-a costat 60 de lei. Dupa ce am facut check-in'ul si am scapat de greutatea bagajelor, ne-am pornit spre varf. Era trecut de ora 17 iar ceata ne invaluia misterios destinatia. Cu cat urcam mai sus vegetatia se transforma iar vizibilitatea era din ce in ce mai redusa. De-abia puteai vedea la 2 metri in fata. In drumul spre varf am intalnit o herghelie de cai. Le ghiceam siluetele profilate in ceata. Ne-am apropiat. Prietenosi, ne priveau cu atentie si n-au refuzat inerentele semne de afectiune din partea noastra. Erau grasi, ingrijiti si tesalati. Nu parea sa-i pazeasca nimeni. Doar ei in acea salbaticie misterioasa. Am mai fortat cateva sute de metri de traseu dar teama de inserare ne-a facut sa ne intoarcem la cabana. Era aproape de ora 20:00.
Am iesit in curte la un gratar. Pregatirile (aprinsul focului, cartofi la jar, aripioare, ceafa de porc) au durat destul de mult, asa ca am ajuns sa mancam la lumina lanternelor. N-a fost deloc rau. Intorsi in camera am adormit destul de rapid cu gandul la misteriosii caluti din varf.
A doua zi ne-am permis un somn prelungit pana in jurul orei 9 dimineata. Soarele scalda cu lumina lui clara imprejurimile. Dupa un mic dejun copios am pornit-o inapoi spre Rogojel. Am intalnit un batranel ce urca spre cabana. Avea aproape 80 de ani, imbracat de sarbatoare si nu parea sa il deranjeze urcusul. Ne-am simtit rusinati pentru vaicarelile si multele opriri din ziua precedenta.
Ajunsi la masini ne-am hotarat sa mergem si la cascada Valul Miresei. Dupa cativa kilometri spre Rachitele, pe un drum mizerabil si plin degropi ne-am dat batuti. Nu avea rost sa ne umplem ziua de nervi. Asa ca am revenit la Bologa unde am vizitat ruinele cetatii medievale de aici.
Am finalizat ziua intr-un cadru rustic (casa de la tara a parintilor prietenilor nostri), la un gratar insotit de vorbe domoale si cate-un pahar de coniac de casa, in vecinatatea unei gradini cu ciresi frantuzesti, capsuni cu gust de fragute si meri-balerini. Ce ai putea sa-ti doresti mai mult de la viata?
Un motiv in plus pentru iesire a fost si ziua luni (13 iunie - a doua zi de Rusalii) cand tot poporul muncitor a primit unda verde la un week-end prelungit.
Asadar duminica 12 iunie am pornit spre Ciucea cu nasul si cu inca un cuplu. Apoi am cotit spre Bologa, urmata de Sacuieu iar apoi dupa apox. 5km de urcat pe un drum ingust de-a lungul unei vai am ajuns la Rogojel, un satuc domol, de munte, refugiat parca din calea civilizatiei. Am lasat masinile in fata anticului Bufet-Cooperativa si cu rucsacul si sacii de dormit in spate am pornit spre Cabana Vladeasa pe traseul cu linie albastra. Pana la un punct drumul ce urca spre cabana e strajuit de case vechi, cochete venite parca din alta lume. Oameni putini si binevoitori. Intr-o curte am intalnit o localnica. Ne-a indicat drumul si ne-am ales si cu cateva fire de ceapa verde si un borcanel de smantana (pentru sosul de gratare) pe principiul cine nu cere, moare de foame.
Cand mergi la munte cu oameni neantrenati lucrurile pot merge aiurea: opririle din 5 in 5 minute devin enervante pentru cei ce simt ca pot mai mult, iar peisajul parca isi pierde din frumusete. Traseul pana la cabana dureaza aproximativ 1 ora. Noi am facut aproape dublu. In fine...
Revenind la lucruri mai placute: peisajul e extraordinar iar pasunile de un verde crud populate cu vacute plictisite par desprinse dintr-un arhaic tinut de basm romanesc. Apa de izvor susura limpede si clar in umbra bazilor seculari ce sfideaza albastrul cerului. Iar din cand in cand prezentul e punctat de sunetul vioi si ritmic al pasarelelor. De piatra sa fii si tot ai fi impresionat. Stand si fixand impresiile imi dau seama ca limbajul e prea sarac ca sa descrie ce am vazut. Fotografiile nu ma prea ajuta deoarece -din considerente practice- mi-am lasat acasa echipamentul foto ce cantareste peste 1kg. A trebuit sa ma multumesc doar cu cateva poze facute cu telefonul mobil.
Cabana Vladeasa -la cei 1430 metri- domina imprejurimile: un punct de reper si popas pentru indragostitii de munte. O camera cu 3 paturi ne-a costat 60 de lei. Dupa ce am facut check-in'ul si am scapat de greutatea bagajelor, ne-am pornit spre varf. Era trecut de ora 17 iar ceata ne invaluia misterios destinatia. Cu cat urcam mai sus vegetatia se transforma iar vizibilitatea era din ce in ce mai redusa. De-abia puteai vedea la 2 metri in fata. In drumul spre varf am intalnit o herghelie de cai. Le ghiceam siluetele profilate in ceata. Ne-am apropiat. Prietenosi, ne priveau cu atentie si n-au refuzat inerentele semne de afectiune din partea noastra. Erau grasi, ingrijiti si tesalati. Nu parea sa-i pazeasca nimeni. Doar ei in acea salbaticie misterioasa. Am mai fortat cateva sute de metri de traseu dar teama de inserare ne-a facut sa ne intoarcem la cabana. Era aproape de ora 20:00.
Am iesit in curte la un gratar. Pregatirile (aprinsul focului, cartofi la jar, aripioare, ceafa de porc) au durat destul de mult, asa ca am ajuns sa mancam la lumina lanternelor. N-a fost deloc rau. Intorsi in camera am adormit destul de rapid cu gandul la misteriosii caluti din varf.
A doua zi ne-am permis un somn prelungit pana in jurul orei 9 dimineata. Soarele scalda cu lumina lui clara imprejurimile. Dupa un mic dejun copios am pornit-o inapoi spre Rogojel. Am intalnit un batranel ce urca spre cabana. Avea aproape 80 de ani, imbracat de sarbatoare si nu parea sa il deranjeze urcusul. Ne-am simtit rusinati pentru vaicarelile si multele opriri din ziua precedenta.
Ajunsi la masini ne-am hotarat sa mergem si la cascada Valul Miresei. Dupa cativa kilometri spre Rachitele, pe un drum mizerabil si plin degropi ne-am dat batuti. Nu avea rost sa ne umplem ziua de nervi. Asa ca am revenit la Bologa unde am vizitat ruinele cetatii medievale de aici.
Am finalizat ziua intr-un cadru rustic (casa de la tara a parintilor prietenilor nostri), la un gratar insotit de vorbe domoale si cate-un pahar de coniac de casa, in vecinatatea unei gradini cu ciresi frantuzesti, capsuni cu gust de fragute si meri-balerini. Ce ai putea sa-ti doresti mai mult de la viata?
:) astea sunt idei de imprumut ?
RăspundețiȘtergere...pentru cine le vrea.
RăspundețiȘtergereEh, nu neaparat "idei".
Eu am facut 3 ore pe drum pana la Varful Omu.
RăspundețiȘtergereSuperba zona turistica.
RăspundețiȘtergerete invidiez :) imi place sa fac eforturi in timpul liber. Impreuna cu prietenul meu fugim mereu din bucuresti atunci cand prindem putin timp liber :)
RăspundețiȘtergereLa cat mai multe astfel de articole. Bravo!
RăspundețiȘtergereEu sunt satul de munte ca stau la Sibiu,dar o mare n-ar strica deloc:)
RăspundețiȘtergere