fragment de... circumvolutiune

M-am gandit [*oricum , e discutabila forma asta reflexiva] ca mi-ar face placere sa devin sofer pe un tir de cursa lunga. Toti cei carora le-am marturisit ideea asta [nastrusnica, de altfel] au ramas nedumeriti, mustind de curiose intrebari: De ce?.
Motivul ar fi urmatorul: noptile lungi si linistea din cabina tirului. Doar tu, becurile albastre/rosii sau verzi de la bord si gandurile tale carora le poti da frau liber, de-a lungul soselei, in bataia farurilor... E vremea cand ai timp de tine insuti.

Sunt atat de rare clipele in care ne permitem sa fim doar noi insine si gandurile noastre. Am privit in stanga si'n dreapta si-am concluzionat ca omului ii e teama de propriile ganduri si, mai ales, de intalnirea cu ele. Poate de aceea le evita cu atata indarjire, cufundandu-se in diverse activitati cotidiene pe care le "boteaza" dupa bunul plac: my job, my family, my career, my business etc... [*mereun insa grija minutioasa pentru particula "my"]

De multe ori insa alunec si eu in torentul "infinit" al lui "my". Stiu ca solutia si finalitatea este sa privesti detasat viata, de la distante egale, precum magarul lui Buridan... Astfel ai avea ocazia sa ai mai mult timp de gandire in insingurarea activitatilor tale cotidiene...

M-am mai gandit si alte lucruri: Nu sunt un nostalgic, insa o parte a gandurilor mele incepe asa: "Cum ar fi fostdaca...?" Iar gandul de azi suna cam asa: "Cum ar fi fost daca tatal meu ar fi fost un om de afaceri sau un politician silit sa calatoreasca mult?" Cu siguranta ca m-ar fi dus cu el si as fi trait o mare parte din viata prin hoteluri, aeroporturi, gari... etc. In fiecare saptamana sa schimbi hotelul, orasul, regiunea... sa cunosti noi oameni cu alte existente habituale, imbogatindu-te (sau nu) in ceea ce priveste exeperienta de viata. Intotdeauna am fost un "putnik" (asa ii spuneau prieteni mei sarbi la traveller)...

Azi am baut ceai de menta, am mancat praline si m-am uitat la un film ("Meet the Fockers" - 2oo4). De multisor imi doream o comedie spumoasa si azi [brusc] mi-am adus aminte ca trebuie sa existe o continuare la "Meet the parents" [2ooo], pe care l-amm vazut cu ceva timp in urma, pe vremea studentiei, cand aveam acces la HBO.

Am uitat sa mai zic ceva: de catava vreme am descoperit ca sunt alergic la o sumedenie de verbe, intre care si "trebuie" sau expresii gen "n-ai de ales".

Dar, despre asta, altadata...