Sunete, ganduri & vant

Inca o zi de luni...
Frigul ne-a aratat deja ca stie sa "muste" iar paltoanele isi fac incet-incet aparitia pe tristele strazi. Se pregateste de iarna..
Am ore de la 7 si pasesc grabit spre scoala, cufundandu-ma increzator in bezna ne-trezitei dimineti. Elevii - unii deja poate ca ma asteapta, altii hoinaresc tardiv in lumea viselor dulci ori sunt pe drum, spre scoala, ca si mine, in lupta tacuta cu minutele spre fatalul FIX. Eu nu ma grabesc mai am vreo 20 de minute bune. Pasesc incet [dar nu de promenada]. Frigul ma face sa ma grabesc, aparent fara motiv. Mereu, in diminetile acestea imi iau cu mine micul companion, bucurandu-ma de fiecare minut al intalnirii noastre.
De data asta imi doream sa ascult ceva nou. M-am oprit la Norah Jones cu al ei Come Away with Me.
E o lume nebuna - constat, dupa ce vad o dacie alba tasnind ca un bolid pe trecerea de pietoni. Omenii nu mai au rabdare. E doar o constatare si cu aceste ganduri pasesc pe poarta scolii. Cu un click bine calculat, o fac pe Norah Jones sa imi impartaseasca tacerile...
E 12 deja. Timpul "eliberarii" mele. Vin linistit spre casa. Trec pe la coletarie. Mereu fac asta. Doamna deja ma cunoaste. "Buna domnul B.... Aveti [iarasi] un colet". Vreau sa il ridic. Imi mai lipsesc 0,5RON pt ramburs. Crezusem ca valoare coletului o sa fie sub 48RON. Rosesc si ies. Promit sa revin mai tarziu. N-am zis nimic, nu m-am rugat sa imi dea coletul, promitand (scolareste) ca voi aduce mai incolo si cei 0.5RON. In definitiv, doamna [desi ma cunoaste - din priviri] nu are de ce sa aiba incredere in mine. Oricum, mi-e rusine ca n-am avut suficienti bani pt colet. Ca sa inchei conversatia si sa par interesat [desi nu mai eram, intrab pan' la cat au program. Imi raspunde. Nu tin minte. Asa fac mereu in cazuri de genul asta. E un act de complezenta, de... hm.. nu stiu. Plec. Sun putin trist. Inca nu mi-a trecut rusinea.
Vin spre casa. Vantul rascoleste fiecare coltisor al strazii. Copacii sunt tristi. Eu [acum] am un sentiment neutru. In urechi imi rasuna aceleasi melodii simple si triste ale Norei. Ma gandesc ca e bine sa cutreieri strazile, ascultandu-o.
Tata a pus bateria de la masina la incarcat. Cu siguranta ca si el se pregateste pentru "marea lansare". Asa imi place sa numesc re-punerea in functiune a ruginitului si vechiului autoturism al familiei, ce hiberneaza de vreo trei ani in garaj, sub adapostul grijuliu a 5 cm de praf, asternut uniform.
In camera miroase a... cald. E bine si e o liniste prielnica gandurilor hoinare.... Oh... mi-ar trebui un imbold pentru a [re]incepe sa scriu.