cu pasi mici

Din acest semestru am primit inca o resposabilitate in scoala: sunt diriginte la o clasa de-a XI-a, destul de problematica la capitolul disciplina si, de ce sa nu o recunoastem, si la capitolul invatatura. Sunt 28 baieti + 2 fete (acum parca se mai explica situatia). Incerc sa ii inteleg si sa ma fac "de'al lor" [fie la scoala prin tot felul de discutii, fie prin activitati extrascolare]. Cu toate astea, pasii facuti mi se par atat de mici si insignifianti, incat de multe mi se face lehamite, ori imi vine sa renunt si sa plec.
Dar asta ar insemna sa imi recunosc infrangerile si "neputintele" didactice. Si, in plus, o ambitie ascunsa ma face sa merg mai departe. Am un puternic simtamant interior ca acesti copii sunt corigibili. Si vreau sa demonstrez asta mai ales unor colegi din sala profesorala care cred contrariul.
Azi cred ca am mai facut un pas, acceptand sa ma duc cu cativa din ei la zapada, in afara orasului. [au venit si 2 lideri de opinie ai clasei]. Am stat 1 ora jumate si, din privirile lor am concluzionat ca le-a placut si s-au simtit bine. Poate fi la fel de bine si o iluzie !?
Oricum, ramane sa mai fac si alti [mici] pasi.. Nu renunt atat de usor!!