vineri, noiembrie 03, 2006

Nikos Kazantzakis - Alexis Zorba

Alexis Zorba - Nikos Kazantzakis, Editura Pentru Literatura Universala, 1969 Factorul-cheie al lecturii a fost curiozitatea. In urma unei discutii am retinut urmatoarele: "daca vrei sa le faci pe femei sa inteleaga mai usor natura unui barbat, pune-le in maini Alexis Zorba". Astfel a inceput calatoria in universul Zorba, calauzit de editia din 1969, EPLU (vezi foto).
Romanul e o carte ce te invata sa te bucuri de viata, de fiecare moment al ei, din plin. Cele doua personaje (oarecum antagonice dar si complementare) te imping [subtil?!] la stari meditative, fie si prin simplitatea vietii pe care o duc, brodata cu mari ganduri si idei.
Mi-a placut mult Zorba. E un personaj total, care vede viata cu alti ochi decat ai majoritatii (axate pe ordine, cumpatare si multe calcule). Traieste fiecare zi cu un nesat nebun, ca si cum ar fi ultima; priveste lucrurile cu lacomie, ca si cum le-ar vedea intaia oara. Fie ca e vorba de munca, mancare sau femei, se implica in totalitate, fara ezitari si compromisuri. Fantasticul si nebunescul dans de pe plaja pustie (sau din friguroasa Rusie) vin sa intregeasca aceeasi imagine a omului care gusta viata cu o sete nevaivazuta E omul care se tine de cuvant [pana la urma]. At all costs. Are tot felul de idei nastrusnice despre lume, Dumnezeu si mai ales despre femei, idei pe care patronul sau le surprinde pe parcursul intregii scriituri.
La capatul opus se afla patronul/naratorul, stapanit mereu ge naduri, griji, indolieli si incertitudini. E tipul soarecelui de biblioteca ce prefera sa guste viata mai degraba din carti, decat din realitatile ei ("Decazusem pana intr-atat incat, daca as fi avut de ales intre a ma indragosti de o femie sau a citi o carte buna despre dragoste, alegeam cartea"). Prilejurile exprimarii ideilor pe care le faureste sunt fie scrisorile trimise unor prieteni (revolutionarul din Rusia sau pasnicul vietuitor din Africa), fie atentele meditatii ale serilor tarzii sau plimbarilor lungi.
Iata si cateva fragmente din timpul lecturii:
[luati-le ca pe un teaser, daca vreti]

- Lumea asta-i inchisoare pe viata. (p.12)
- Ploua si vedeam cum firele de ploaie leaga cerul cu glodul. (p.12)
- Nenumarate sunt bucuriile acestei lumi - femeile, fructele, ideile. (p.24)
- aici, in Grecia, minunea este floarea de neinlaturat a necesitatii. (p.24)
- pluteam ca un nor de fum intre somn si veghe. (p.28)
- Ca sa judeci drept si cinstit trebuie sa fii potolit, sa se-adune anii si sa n-ai dinti. (p.30)
- Asta-i libertatea, gandeam eu. Sa ai o pasiune, sa aduni gramada monezile de aur si, deodata, sa-ti invingi pasiunea si sa-ti azvarli comoara in cele patru vanturi. Sa te eliberezi de o pasiune pentru a te supune alteia, mai nobila. Dar nu cumva e si asta tot o forma de sclavie? Sa te sacrifici pentru o idee, pentru neamul tau, pentru Dumnezeu? Sau, cu cat stapanul se plaseaza mai la inaltime, cu-atat funia sclavului se lungeste? Ar putea atunci sa se zbenguie si sa zburde pe-o arena mai incapatoare si sa moara fara a da de funie. Asta se numeste asadar libertate? (p.33)
- "Eu, fiule, ma port de parca n-o sa mor niciodata". Si i-am raspuns: "Eu ma port de parca as muri in fiecare clipa". Care din noi doi avea dreptate, jupane? (p.44)
- Asfintitul se lasa ca o pulbere de aur, presarand intreaga curte. (p.51)
- Totul are un sens ascuns in lumea asta, gandeam. Oameni, animale, pomi, stele, toate nu sunt decat niste ieroglife; ferice de cel care incepe sa le descifreze si sa ghiceasca ce spun, dar vai de el. Cand le vede, nu le intelege. Crede ca sunt oameni, animale, pomi, stele. Abia dupa ani si ani de zile, prea tarziu, le descopera adevarata semnificatie. (p.55)
- Tineretea e-o fiara salbatica, inumana si care nu intelege. (p.57)
- Bunicul meu din partea mamei, care locuia intr-un targusor din Creta, isi lua in fiecare seara felinarul si dadea o raita prin localitate, sa vada daca n-a sosit din intamplare vreun strain. Il lua la el, ii dadea din belsug sa bea si sa manance, apoi se aseza pe divan, isi aprindea ciubucul, se intorcea spre oaspete - pentru care sosise clipa sa se achite - si i se adresa poruncitor: "Povesteste!" / "Ce sa povestesc, nea Mustoyori?" / "CE esti, cine esti, de unde vii, ce orase si ce sate au vazut ochii tai, tot, tot, povesteste tot. Hai, vorbeste!". Si oaspetele incepea sa povesteasca, alandala, lucruri adevarate si minciuni, in vreme ce bunicul meu isi fuma ciubucul, il asculta si calatorea cu el, stand tacticos pe divan. (p.60)
- Zorba vede in fiecare zi lucrurile pentru prima data. (p.61)
- Ma straduiam sa merg pe un drum nou, [...] sa incerc bucuria de-atata vreme jinduita de-a nu mai avea de-a face cu cuvinte, ci cu oameni in carne si oase. (p.62)
- Cand o sa mor eu, totul o sa moara. Intreaga lume zorbeasca se va narui! (p.65)
- Eu i-as fi impodobit pe oameni cu pene false pentru a-i putea suporta. (p.65)
- Din parul noptii roua curgea siroaie. (p.65)
- Lasa oamenii in pace, jupane, nu le deschide ochii. daca-o sa le deschizi ochii, ce-o sa vada? Mizeria in care traiesc! Lasa-i incolo sa viseze mai departe! (p.72)
- Lumea viitorului nu s-a nascut inca, ea e insesizabila, fluida, facuta din lumina din care sunt teute visele, e-un nor batut de vanturi napraznice - dragostea, ura, iaginatia, intamplarea, Dumnezeu... nici cel mai mare profet nu poate oferi oamenilor decat o lozinca , si cu cat aceasta lozinca va fi mai imprecisa, cu atat profetul va fi mai mare. (p.72) [...] Sa vada, cu alte cuvinte, noi bezne? Atunci lasa-le pe alea vechi; cu astea-s deprinsi. (p.73)
- Noi, oamenii instruiti, nu suntem decat niste pasari smintite ale vazduhului. (p.73)
- Ce poti sa te astepti de la niste muieri? zise el. Sa toarne copii cu primul venit. Ce poti sa te-astepti de la niste barbati? Sa cada-n cursa. Ia aminte, jupane! (p.79)
- Au decazut rau oamenii, puah! Si-au lasat trupurile sa amuteasca si nu mai vorbesc decat cu gura. (p.84)
- Ai vazut desigur panze din acelea peticite cu bucati rosii, galbene, negre, cusute cu sfoara groasa si pe care nu le mai rup nici ale mai grozave furtuni? Asa e si inima mea. Mii si mii de gauri, mii si mii de bucatele: nu se mai teme de nimic! (p.99)
- Cat de voluptuoase si incarcate de tristete sunt aceste ore de ploaie fina! (p.101)
- Daca jocul imi reuseste, voi spune ca n-a fost un joc, ci am luat o mare hotarare, aceea de a-mi schimba viata. (p.101)
- Bucuriile mele aici sunt mari, pentru ca sunt foarte simple. (p.101)
- simti ca viata trece si se scurge ca nisipul printre degete, si ca nu exista scapare. (p.102)
- Confucius are o vorba: "Multi cauta fericirea mai presus de om; altii mai prejos. Dar fericirea e pe potriva omului". Adevarat. Exista asadar tot atatea fericiri cate soiuri de oameni sunt. (p.102)
- Oamenii vazuti din singuratatea mea, de aici, nu-mi apar ca niste furnici, ci dimpotriva, ca niste monstri uriasi, ca niste dinozauri si pterodactili, traind intr-o atmosfera saturata de acid carbonic si de dens putregai cosmogonic. O jungla de neinteles, absurda si jalnica. (p.102)
- Si ideile cele mai inalte, chiar daca le despicam burta. vedem ca sunt, si ele, niste papusi umplute cu tarate, si, pitit in tarate, gasim un arc de tinichea. (p.102)
- Consideri, desiur, aceasta viata pe care o duci drept o fericire. Si pentru ca asa o consideri, asa este. Ti-ai croit, si tu, fericirea dupa dimensiunile tale. (p.103)
- Credinta mea e un mozaic de necredinte; imi vine uneori pofta sa fac un schimb: sa primesc o clipita si sa imi dau toata viata. (p.103)
- Inima omului sufera cand ploua, zise Zorba. (p.105)
- Dac-am sti, jupane, zise el, ce spun pietrele, florile, ploaia! Poate ca ele chiama, poate ca ne chiama, si noi n-auzim. Cand se vor destupa urechile oamenilor? (p.105)
- Decazusem pana intr-atat incat, daca as fi avut de ales intre a ma indragosti de o femie sau a citi o carte buna despre dragoste, alegeam cartea. (p.112)
- Nu exista surd mai rau decat cel acre nu vrea sa auda! (p.115)
- Dumnezeu e-un mare senior, si noblete asta inseamna: sa ierti! (p. 117)
- Totul e simplu in lumea asta, jupane. De cate ori sa ti-o spun? Nu mai complica totul! (p.127)
- stelele sclipeau, mari, mult coborate, ca niste bulgari de foc suspendati in aer. (p.128)
- Iata adevarata fericire: [...] sa traiesti departe de oameni, sa n-ai nevoie de ei si sa-i iubesti. (131)
- inima omului e o groapa plina de sange; pe marginile acestei gropi cei ce ti-au fost dragi si au murit stau lungiti pe burta sa bea din sange si sa reinvie; si cu cat mai dragi iti sunt, cu atat mai mult sange iti vor bea. (p.132)
- Simteam cum mi se desprinde din inima o noua fila, un alt an. Inca un pas spre groapa cea neagra. (p.132)

PS: Lately, editura Humanitas se se lauda cu singura traducere romaneasca facuta direct din greaca, nu din franceza, cum sunt majoritatea.
Sper ca v-am starnit indeajuns curiozitatea incat sa zaboviti cateva zile in acest univers literar.

5 comentarii:

  1. Ceea ce ai scris e fantastic! Incepusem sa citesc cartea asta la indemnul unui prieten si de cum am inceput-o am incercat sa-mi dau seama de ce nu o citisem mai demult. E exact genul meu de lectura.
    Multumesc pt citate!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant. Tocmai m-ai facut s-o caut si sa intreb de ea in stanga si-n dreapta. Multumesc mult.

    Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  3. cartea p care as lua`o cu mine si`n desert

    RăspundețiȘtergere
  4. mie mi se pare ca aceasta carte contine toata filozofia lumii

    RăspundețiȘtergere
  5. "Omul e o taina jupane, asculta ce-ti spun.."

    RăspundețiȘtergere