De 14 februarie, in fiecare an orasul se impanzeste cu flori, pungi de cadouri si oameni grabiti. Si de la an la an sunt din ce in ce mai multi. N-am ceva anume cu sarbatoarea in sine. O consider doar un pretext pentru a iesi din rutina cotidianului. Nici nu o sa fac un V-Day vs. Dragobete ori sa ma apuc sa ma plang de cat de tare s-a americanizat totul. E-o "poezie" veche si se stie deja refrenul.
O sa vorbesc despre obiceiul omului urban de a iesi seara in oras cu jumatatea. La pizzerie. Si ca totul sa fie minunat si romantic, trebuie sa astepti vreo ora jumate pana iti aduce comanda, timp suficient cat sa discuti pe indelete cate-n luna si-n stele, eventual acumuland niste nervi. Sa vezi cum zeci si zeci de pizza "zboara" pe langa tine inspre domiciliul clientilor te face sa te intrebi ce mai cauti in oras? Comanzi o bere. Macar asta ti-o aduce mai repede. Desi considerata aliment, nu reuseste sa te sature. Eventual ti se urca la cap. Gandesti incoerent. Din cauza foamei. Te ridici si, in complicitate cu chelnerita, iesi din local sa iti cumperi un hamburger de la taraba din centru. Revii triumfator cu pachetul. Il mananci. Toata lumea e cu ochii pe tine. Mai exact pe hamburgherul tau. Prime time, baby! Esti fericit si mai ai tupeul sa rogi sa ti se aduca si niste ketchup (aia de la taraba n-au pus suficient). Woha! Ai terminat de mancat. Cei din jur au niste priviri fioroase. Le mai lispesc furcile si topoarele. Evident ca si lor le e foame. Plus ca mai au in dotare si niste plozi ce zbiara in gura mare: pizza, pizzaa... cand vine pizza? Esti satul. Acum parca ar merge un film cu prietenii. Scoti jucaria si cauti pe card. Asteparea devine astfel suportabila si placuta. Lipseste popcorn'ul si mi-e lene sa mai ies. Intr-un final apar si pizzele noastre. Mancam si nimeni nu mai are chef de povesti. The End!
Totusi, e mai bine ca anul trecut cand, in aceeasi locatie (dupa ce-am asteptat cam tot atat) chelnerita s-a impiedicat si a scapat pizza pe mine si apoi pe jos. De ce-am ales accesi restaurant? Unul din motive e ca aici se face cea mai buna pizza din oras.
Ce-am daruit de acest Valentine's? Hint: Jolidon ;)
O sa vorbesc despre obiceiul omului urban de a iesi seara in oras cu jumatatea. La pizzerie. Si ca totul sa fie minunat si romantic, trebuie sa astepti vreo ora jumate pana iti aduce comanda, timp suficient cat sa discuti pe indelete cate-n luna si-n stele, eventual acumuland niste nervi. Sa vezi cum zeci si zeci de pizza "zboara" pe langa tine inspre domiciliul clientilor te face sa te intrebi ce mai cauti in oras? Comanzi o bere. Macar asta ti-o aduce mai repede. Desi considerata aliment, nu reuseste sa te sature. Eventual ti se urca la cap. Gandesti incoerent. Din cauza foamei. Te ridici si, in complicitate cu chelnerita, iesi din local sa iti cumperi un hamburger de la taraba din centru. Revii triumfator cu pachetul. Il mananci. Toata lumea e cu ochii pe tine. Mai exact pe hamburgherul tau. Prime time, baby! Esti fericit si mai ai tupeul sa rogi sa ti se aduca si niste ketchup (aia de la taraba n-au pus suficient). Woha! Ai terminat de mancat. Cei din jur au niste priviri fioroase. Le mai lispesc furcile si topoarele. Evident ca si lor le e foame. Plus ca mai au in dotare si niste plozi ce zbiara in gura mare: pizza, pizzaa... cand vine pizza? Esti satul. Acum parca ar merge un film cu prietenii. Scoti jucaria si cauti pe card. Asteparea devine astfel suportabila si placuta. Lipseste popcorn'ul si mi-e lene sa mai ies. Intr-un final apar si pizzele noastre. Mancam si nimeni nu mai are chef de povesti. The End!
Totusi, e mai bine ca anul trecut cand, in aceeasi locatie (dupa ce-am asteptat cam tot atat) chelnerita s-a impiedicat si a scapat pizza pe mine si apoi pe jos. De ce-am ales accesi restaurant? Unul din motive e ca aici se face cea mai buna pizza din oras.
Ce-am daruit de acest Valentine's? Hint: Jolidon ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu