jurnalul vernil (2)

25 aug
Prima zi de munca in Italia. De la fabrica mi-au dat tricou, sapca si salopeta, toate noi. Se lucreaza cu pere (mai tarziu aveam sa aflu ca sunt singurele fructe cu care se lucreaza). Fabrica e in Godo (ce nume straniu - rimeaza cu Frodo), cam la 15 km de unde stam. Pornim dimineata din Glorie, urmeaza Mezzano, o intersectie, Piangipane cu semafoare, podul peste autostrada, San Michele, Godo.
Am de pus caserole cu pere in cutii de plastic pe care apoi le stiuvuiesc. E bine sa lucrezi. In plus s-a facut vreme buna.

26 aug
Febra musculara dupa ziua de ieri si drum la Imola, cu trenul. Plimbari prin centrul vechi, ascultat zumzetul vocilor de batrani adunati langa ceas. Cam atat.

27-29 aug
Trei zile de "stat pe camera". Evident ca nu lucrez. Nu ma mai mira. Dorm pana la amiaza si-i invidiez pe norocosii care sunt chemati la lucru. In rest, incerc sa nu ma plictisesc. Telefonul adus din tara e un bun companion (radio, SMS, jocuri si aplicatii java).

30 aug
Pot spune ca a rasarit soarele si pe strada mea: de azi mi-am schimbat jobul pentru unul mult mai sigur (cel putin o perioada) si mai bine platit. Peste drum e un batranel cu o livada. Are nevoie de oameni la cules de prune. Se culeg cu mana, de pe o platforma trasa de tractor. Totul e mecanizat si bine-gandit. Inclusiv in domeniul asta mai avem multe de invatat.
Din casa suntem cinci. Plus ca mai sunt cativa mosneguti italieni, un polonez cu concubina, plus o moldoveanca. Desi nu faci mai mult de 10 min pe jos, mergem cu masina, un Fiat Uno rablagit, lasat in custodie.

30 aug - 18 sept
Munca la prune (inclusiv duminica) dupa urmatorul program: 7-12 si 14-17, cu doua ore de pauza in care apucam sa venim pana acasa, sa ne facem ceva de mancare si sa ne odihnim putin.
Sunt multumit de munca, cat si de banii primiti. Duminica gasim ragazul necesar pentru iesiri.
- 16 sept in San Marino
- 23 sept la Venetia
- 30 sept tur in Bologna, Imola si Casola Valsenio (un orasel montan linistit). Poze cand ajung in tara, la desktop.
Urmatorul oras pe lista e Firenze. Am vrut sa ajung si la mare (la 15 km de noi) dar s-a racit putin vremea.

18 sept
Am terminat munca in camp (oricum de cateva zile ploua marunt, in reprize). M-am intors in fabrica. Acum este de lucru zilnic si pentru toata lumea (deabia de-acum au inceput comenzile la modul serios).

6 oct
Se lucreaza cate sapte ore pe zi, in doua schimburi Fie 07-14, fie 14-21. Sambata un singur schimb, pana 13. M-am obisnuit deja. Totul tinde sa devina rutina. Cat lucrez fie nu ma gandesc la nimic, fie imi circula aiurea prin minte zeci si zeci de ganduri, senztii si amintiri. Ma inconjur cu o perdea invizibila, delimitandu-ma de forfota si diversele zgomote din fabrica. Sunt atent doar la ceea ce am de facut: luat lazile de pe banda, cantarit (unele sortimente), stivuit pe euro-paleti (ei le zic pedane) si legat. Monotonia asta e intrerupta doar de claxoanele stivuitoarelor, circuland prin fabrica cu viteze infernale pentru asemenea masinarii ori de darele vagi de parfum lasate in urma de muncitoare sau de sefele de echipa ce trec prin apropiere. Am ajuns sa le recunosc doar dupa asta, fara a mai fi nevoit sa ridic privirea sau sa intorc capul.
In fabrica italiencele sunt majoritare (inclusiv stivuitoristele). Le umbla ochii ca girofarurile dupa masculi, in special dupa romanii nou-veniti. "Tu sei sposato?" e prima intrebare ce ti-o adreseaza. Asta dupa ce te intreaba cum te chiama.
Faptul ca am devenit favoritul uneia dintre sefele de echipa nu face decat sa imi aduca avantaje: sunt plasat unde munca e mai lejera, primesc manusi de lucru mult mai bune, sunt intrebat daca mi-e foame si daca vreau pauza si altele asemena. Pe o babeta o las sa ma prinda de fund si sa-mi zica "mio amore". In schimb imi aduce zilnic bomboane sau alte dulciuri. Fair enough.

(va urma)