insingurare

Azi m-am intalnit cu un coleg din gimmaziu plecat in Canada (via USA) si reintors in tara pentru documentare universitara. Am vorbit despre una, despre alta... Inevitabil, intrebarile (si discutia) au batut in zona: "Eh, si cum e acolo?"
Timp de cateva ore mi-a oferit o analiza pertinenta si reala a ceea ce se petrece acolo, in "habitatul" lui (nu as putea generaliza pentru toata lumea).
Reproduc cateva fragmente de discutie:
Aici in tara esti oarecum legat de toate si de toti (vizite la rude, bunici, matusi, cunostinte sau oameni la care trebuie sa apelezi pentru a rezolva ceva - "pile", faptul ca "statul cu parintii" te sufoca si exaspereaza in acelasi timp), stai pe banii parintilor, esti "constrans" sa iti faci o gramada de prieteni si sa ai o anumita mentalitate (sa nu iei bani imprumut si sa astepti ca ceilalti sa isi indeplineasca promisunile), dar mereu cu gandul la mirajul banului si a vietii altfel de peste ocean. Ajuns dincolo le ai pe toate. Statul iti ofera ceva imprumuturi si te poti descurca cat de cat (dar nu extraordinar). Ai cate 2-3 joburi part-time si incerci sa iti faci un viitor. Dar din pacate nu mai ai prieteni. Viata de acolo nu imi mai permite. Daca aici bateai la usa vecinului si cereai zahar (iar apoi el te cauta altadata pentru bani imprumut - si astfel se stabileau legaturi), dincolo stai singur cu zaharul tau, in masina ta inchiriata (pe creditcard) dar SINGUR.
Unul din ziarele de acolo scria la un moment dat: singuratatea a devenit un fenoment de masa, un fenomen trait in masa.